Incident la CN “Mircea cel Bătrân” din Râmnicu Vâlcea: glumă proastă între elevi, cu urmări serioase

Zi agitată la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” (Roaită) din Râmnicu Vâlcea, unde polițiștii, ambulanța și părinții elevilor au fost chemați de urgență după ce un adolescent de 17 ani a ajuns să se simtă rău în urma unei glume nefericite.
Totul s-a întâmplat într-o clasă de a XI-a. Un elev a dat cu spray deodorant într-o sticlă de apă care aparținea unui coleg. Când acesta din urmă a băut, a simțit imediat gustul și mirosul straniu și s-a panicat, crezând că a ingerat o substanță periculoasă. Tânărul a fugit la baie, unde a încercat să vomite, apoi s-a prezentat la cabinetul medical al școlii. Cadrele medicale au sunat imediat la 112, iar la fața locului au sosit echipaje de ambulanță, ulterior fiind chemați și polițiștii, dar și părinții elevilor implicați.
După verificări, s-a aflat că nu a fost vorba de substanțe interzise, ci de o glumă proastă care putea avea urmări mult mai grave. Totuși, incidentul nu rămâne fără consecințe. Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea au anunțat că s-a deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, iar cercetările continuă.
„La nivelul școlii se vor lua măsuri, astfel încât astfel de situații să nu se mai repete” – ne-a declarat Mihaela Andreianu, inspectorul general al ISJ Vâlcea.
Evenimentul a stârnit îngrijorare atât printre elevi, cât și printre părinți, fiind un semnal de alarmă asupra riscurilor pe care le pot avea unele farse considerate „amuzante” de către adolescenți.
foto ilustrativ