FOTO – Polițiștii din Vâlcea au confiscat 309 mc de lemn și au aplicat 77 de sancțiuni

A05406C4-A844-4893-84E6-CE8C739F8070

Săptămâna trecută, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea – Serviciul Ordine Publică, prin Biroul pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol, împreună cu reprezentanți ai Gărzii Forestiere Râmnicu Vâlcea, au desfășurat acțiuni pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale de către operatorii economici implicați în activități de tăiere, transport, deținere, prelucrare și comercializare a materialelor lemnoase, pe raza județului Vâlcea.

Activitățile au fost desfășurate în localitățile Berbești și Tetoiu, precum și în zonele limitrofe cu potențial silvic.

În urma verificărilor efectuate, pentru neregulile constatate, au fost aplicate 77 de sancțiuni contravenționale conform Legii nr. 171/2010, valoarea totală a acestora fiind de 30.000 de lei.Totodată, au fost verificați trei transportatori profesioniști neautorizați pentru transportul materialului lemnos.

De asemenea, a fost dispusă confiscarea valorică a cantității de 309 metri cubi de material lemnos, din diverse specii și sortimente, valoarea estimată fiind de aproximativ 95.000 de lei.

Pe parcursul acțiunilor, au fost organizate două sesiuni de instruire cu personal silvic, în cadrul cărora au fost dezbătute aspecte privind legislația în vigoare referitoare la exploatarea, transportul și evidența materialului lemnos, precum și responsabilitățile operatorilor din domeniu.

Totodată, a fost constatată infracțiunea de fals intelectual, constând în introducerea de date necorespunzătoare adevărului în documente, cercetările fiind continuate pentru clarificarea situației de fapt.

Acțiunile polițiștilor pentru prevenirea și combaterea delictelor silvice vor continua și în perioada următoare, în vederea protejării fondului forestier și prevenirii exploatării ilegale a materialului lemnos în județul Vâlcea.