FOTO. ACCIDENT la GALICEA. A intrat într-un cap de pod și a ajuns la spital
În urmă cu puțin timp, polițiștii Biroului Rutier Râmnicu Vâlcea au fost solicitați să intervină la un eveniment rutier produs pe DJ 677 F, pe raza localității Galicea.
Din primele verificări efectuate la fața locului, s-a stabilit că un bărbat, în vârstă de 61 de ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea, în timp ce conducea un autoturism, nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum și ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând într-un cap de pod de pe marginea carosabilului.
În urma impactului, conducătorul auto a fost rănit, fiind preluat de un echipaj medical și transportat la spital pentru îngrijiri de specialitate.
Testarea cu aparatul etilotest nu a putut fi realizată la fața locului, urmând ca aceasta să fie efectuată la unitatea medicală.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier.
