Bărbat din Stoenești condamnat pentru furt și șofat fără permis

Condamnat inchisoare

Polițiștii Secției nr. 9 Poliție Rurală Pietrari au pus în aplicare, pe 11 noiembrie 2025, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea emis de Judecătoria Horezu pe numele unui bărbat de 33 de ani, din Stoenești.

Acesta a fost condamnat la 1 an și 7 luni de detenție, după ce, în 2022, a fost prins comițând furt și conducând un vehicul fără permis de conducere.

După punerea în aplicare a mandatului, bărbatul a fost încarcerat în Penitenciarul Târgu Jiu, din județul Gorj, unde își va executa pedeapsa.