Judecătorii din Vâlcea intră în joc: cer CSM să respingă reforma pensiilor de serviciu
Tribunalul Vâlcea
Tribunalul Vâlcea iese public la rampă și transmite un mesaj fără echivoc către Consiliul Superior al Magistraturii, în plin scandal al reformei pensiilor speciale.
„Tribunalul Vâlcea, întrunit în şedinţa din data de 25 noiembrie 2025, având pe ordinea de zi exprimarea unui punct de vedere referitor la proiectul de lege pentru modificarea si completarea unor acte normative în domeniul pensiilor de serviciu solicită Consiliului Superior al Magistraturii, avizarea negativă a acestuia” – se arată într-un comunicat de presă al Tribunalului Vâlcea.
Mesajul vine cu doar câteva ore înainte ca CSM să emită avizul așteptat de Guvern. În culisele puterii, planul este ca Executivul condus de Ilie Bolojan să își asume răspunderea pe proiect chiar săptămâna viitoare. Deocamdată însă, Cabinetul stă cu ochii pe avizul CSM, care ar putea fi dat astăzi.
Dacă totul se mișcă repede, ședința de guvern pentru adoptarea formei finale ar putea avea loc chiar mâine sau, cel târziu, joi. Proiectul ar urma să plece către Parlament în aceeași zi, pentru procedura de angajare a răspunderii.
Problema? Calendarul legislativ e mult prea strâns, iar termenul cerut de Comisia Europeană pentru închiderea jalonului devine din ce în ce mai greu de respectat. În timp ce Guvernul încearcă să bifeze urgent reforma, o parte a sistemului judiciar ridică frâna.
Tribunalul Vâlcea este printre puținele instanțe din țară care se pronunță public atât de tranșant, cerând explicit un aviz negativ. Dacă și alte instanțe urmează exemplul, presiunea pe CSM și pe Guvern ar putea crește în orele următoare.
