FOTO/VIDEO. Casele vechi prind din nou viață la Muzeul Satului Vâlcean, printr-un proiect european
La Muzeul Satului Vâlcean e forfotă mare în aceste zile: schele ridicate, ciocane care bat ritmic și peste douăzeci de muncitori care lucrează cot la cot pentru a readuce la viață gospodăriile de altădată. Proiectul european accesat de Consiliul Județean vizează restaurarea întregului ansamblu, iar totul prinde deja contur. Lucrările promit să redea farmecul satului tradițional și să pună la adăpost, pentru multă vreme de acum înainte, comorile arhitecturii vernaculare din zonă.
”Am fost la Muzeul Satului Vâlcean, unde lucrările de restaurare sunt în plină desfășurare, pe teren fiind prezenți peste 25 de muncitori care lucrează simultan la mai multe obiective din muzeu.
Intervențiile au loc în cadrul proiectului <SOS Patrimoniul în Pericol!>, parte a programului amplu <Arhitectură Vernaculară>, dedicat restaurării muzeelor în aer liber.
Proiectul este finanțat cu fonduri europene și constă în restaurarea a nouă case tradiționale, a școlii, a bisericii din Nicolae Bălcescu, a unui cuptor de oale și tuturor gardurile de ulucă și de nuiele.
Perioada de implementare este 2025–2027, cu un buget total de 1,1 milioane euro, dintre care 10% reprezintă contribuția Consiliului Județean Vâlcea.
Prin aceste lucrări nu doar că redăm frumusețea acestor monumente, dar le și conservăm pentru generațiile viitoare” – declară președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu.
