Presa și instituțiile, față în față la Wine & Dine – eveniment al Clubului de Presă Vâlcea

134E2904-DAFD-4BF2-B5EE-1FA42002C6A1

Jurnaliștii din Vâlcea, alături de reprezentanți ai instituțiilor publice locale, s-au întâlnit luni, 15 decembrie 2025, la Vila Boierul din Râmnicu Vâlcea, la o seară de socializare organizată de Asociația Clubul de Presă Vâlcea. Un pretext bun pentru dialog deschis, povești, idei schimbate la un pahar de vin și, mai ales, pentru reconectare.

Fără protocol rigid și fără discursuri lungi, Wine & Dine a fost exact ce trebuia: vinuri din crame cunoscute, un bufet suedez pe măsură, muzică ambientală și o atmosferă relaxată, care a încurajat conversațiile sincere și buna dispoziție.

Scopul întâlnirii a fost simplu și clar: întărirea relațiilor dintre presă și instituțiile locale și crearea unor noi punți de colaborare, într-un cadru prietenos și elegant.

Mulțumiri speciale partenerilor care au pus umărul la reușita serii – Restaurant Ok, BADCOM și Paradise Royal – dar și tuturor celor prezenți pentru participare și energia pozitivă.

O seară reușită, așa cum ne dorim să mai vedem.