Sănătatea la limită în mediul rural: ce spune CAS despre accesul la medicii de familie în Vâlcea

E58DB162-89BA-41B8-BAC9-74F1A6CC7F16

Directorul Casei de Asigurări de Sănătate Vâlcea, Alin Voiculeț, recunoaște că există probleme punctuale în asistența medicală primară din județ, dar susține că situația este sub control și comparabilă cu cea din alte zone ale țării.

Accesul la medicul de familie rămâne un subiect sensibil în județul Vâlcea, mai ales după ce comuna Runcu a rămas, temporar, fără niciun cabinet medical aflat în contract cu Casa de Asigurări de Sănătate. După doar zece luni de activitate, medicul de familie din localitate a solicitat încetarea colaborării cu CAS, invocând motive neprevăzute, iar locuitorii au fost nevoiți să se îndrepte către cabinete din localitățile vecine.

Alin Voiculeț, directorul CAS Vâlcea, a explicat situația într-o conferință de presă, precizând însă că acest caz are un caracter izolat la nivelul județului.

„În asistența medicală primară, în acest moment, din cele 89 de localități ale județului, în doar una din ele, comuna Runcu, nu există cabinet medical individual sau punct de lucru al unui cabinet medical aflat în relație contractuală cu CAS Vâlcea. După o colaborare de 10 luni de zile, medicul de familie din localitate a solicitat încetarea contractului cu CAS Vâlcea din cauza unei situații neprevăzute” – a declarat Alin Voiculeț.

Fișele medicale ale pacienților din Runcu se află în prezent la sediul CAS Vâlcea, iar oamenii sunt așteptați să le ridice pentru a se putea înscrie pe listele altor medici. Din peste 900 de fișe preluate, doar o mică parte au fost deja predate. O situație aparte a apărut și la Berbești, unde un medic de familie s-a pensionat, însă autoritățile dau asigurări că acolo există alternativă, printr-un alt medic aflat în contract.

Chiar și așa, conducerea CAS Vâlcea susține că județul nu se confruntă cu un deficit major de medici de familie, mai ales dacă este raportat la situația națională, unde sute de localități nu beneficiază de astfel de servicii. Mai mult, în mai multe comune din Vâlcea funcționează puncte de lucru ale cabinetelor din alte localități, în special în zonele declarate deficitare.

Un capitol pozitiv este deschiderea centrului de permanență de la Bălcești, care deservește mai multe localități din zonă și oferă servicii medicale în regim de urgență. Centrul este deja frecventat de pacienți și reprezintă un sprijin real pentru comunitățile rurale.

„Un lucru extraordinar de bun, începând cu data de 15 iulie, a fost deschiderea în localitatea Bălcești a centrului de permanență, al patrulea din județ. Aici, șapte medici de familie asociați asigură servicii medicale de urgență, iar numai în luna noiembrie 180 de pacienți au beneficiat de aceste servicii” – a mai declarat Alin Voiculeț.

Autoritățile spun că monitorizează constant situația și caută soluții pentru ca și localitățile rămase descoperite să aibă, în cel mai scurt timp, acces la servicii medicale de bază.