FOTO/VIDEO. Accident pe DN 7, la Bujoreni – două persoane rănite
Un accident rutier a avut loc în această seară pe DN 7, în localitatea Bujoreni, zona Gura Văii. Din primele informații, un singur autoturism a fost implicat, acesta fiind găsit de salvatori răsturnat pe o parte, conform IPJ Vâlcea.
În urma incidentului, două persoane au fost rănite. Ambele erau conștiente la sosirea echipajelor de intervenție și, la prima evaluare, au suferit leziuni ușoare.
La fața locului au intervenit echipaje de salvare și poliția, care au acordat îngrijiri medicale victimelor și au demarat cercetările pentru a stabili cauzele producerii accidentului. Traficul în zonă se desfășoară cu dificultate pe durata intervenției.
