Primăria Nicolae Bălcescu continuă modernizarea drumurilor: Strada Muzeului, blocată temporar pentru asfaltare
Primăria Nicolae Bălcescu vine cu un anunț important pentru locuitorii din comună, în special pentru cei din satele Rotărăști și Valea Bălcească. În zilele de luni și marți, 22–23 decembrie, între orele 09:00 – 17:00, circulația rutieră va fi temporar întreruptă pe Strada Muzeului, pe tronsonul transformator Valea Bălcească – intrare strada Jianca, din cauza lucrărilor de asfaltare.
Chiar dacă disconfortul este inevitabil, vestea bună este că lucrările fac parte dintr-un amplu proiect de modernizare a infrastructurii rutiere, finanțat din fonduri europene nerambursabile. Proiectul a fost semnat la finalul anului trecut de administrația locală condusă de primarul Landor Moșteanu, prin intermediul AFIR – Programul PAC 2023–2027, DR 28.
În total, vor fi modernizați 3,258 kilometri de drumuri comunale, pe străzi unde există deja rețele de apă și canalizare. Strada Muzeului, una dintre cele mai circulate artere locale, este inclusă în proiect pe o lungime de 820 de metri, atât în satul Rotărăști, cât și în Valea Bălcească.
Autoritățile locale dau asigurări că lucrările vor fi finalizate în cel mai scurt timp posibil și le recomandă șoferilor să folosească rute alternative în intervalul orar menționat.
Modernizarea drumurilor reprezintă un pas important pentru dezvoltarea comunei, contribuind la creșterea confortului, siguranței și calității vieții pentru toți locuitorii. Așadar, puțină răbdare acum, pentru drumuri mai bune mâine.
