FOTO/VIDEO. Captură impresionantă de artificii ilegale în Vâlcea. Vezi ce au descoperit polițiștii acasă la un bărbat de 35 de ani

495C5816-5322-48F0-84DA-C193A156398B

Polițiștii din Vâlcea au descins, în dimineața zilei de 23 decembrie 2025, la patru adrese din județ, într-o acțiune desfășurată în cadrul Planului „Pirotehnic 2025–2026”. Verificările au fost coordonate de Biroul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul IPJ Vâlcea.

Ținta principală a fost domiciliul unui bărbat de 35 de ani, din localitatea Sinești. Acolo, oamenii legii au descoperit o cantitate uriașă de articole pirotehnice – aproximativ 1.600 de kilograme – depozitate și deținute fără drept, precum și o armă neletală tip pistol, calibru 9 mm, cu gaze, supusă regimului de autorizare.

„Întreaga cantitate de articole pirotehnice, precum și arma identificată, au fost ridicate în vederea administrării probatoriului. Activitatea a beneficiat de sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale și al jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vâlcea. Cercetările sunt continuate de polițiști, sub supravegherea unității de parchet competente, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept și nerespectarea regimului armelor și munițiilor, urmând ca la finalizarea acestora, să fie dispuse măsurile legale care se impun. Polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase vor continua și în perioada următoare activitățile specifice pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor din domeniul pirotehnic” – precizează IPJ Vâlcea, într-un comunicat de presă.