FOTO. ACCIDENT GRAV la FÂRTĂȚEȘTI. A plonjat cu mașina în râu…

6BAB84A6-56EA-47C3-AB99-C3B9983321F9

UPDATE: În autoturism se afla șoferul de 23 de ani și un adolescent de 15 ani. Deși au plonjat de pe pod, de la o înălțime de câțiva metri, cei doi au reușit să iasă singuri din mașină până la sosirea salvatorilor. Atât șoferul și pasagerul au suferit răni serioase, însă viața nu le este pusă în pericol din primele informații. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ și urmează să fie testat cu DrugTestul. El are permisul valabil.

Un accident rutier s-a produs în această seară de 26 decembrie, pe DN67B, la kilometrul 89, pe raza comunei Fârtățești, județul Vâlcea. Un autoturism care circula cu viteză excesivă a părăsit carosabilul, a avariat aproximativ 14 metri de parapet pe un pod și a plonjat direct în albia râului Cerna.

În urma evenimentului, două persoane au fost rănite. Din fericire, acestea nu au rămas încarcerate. Victimele prezintă politraumatisme și sunt evaluate la fața locului de un echipaj SMURD.

Potrivit autorităților, carosabilul era umed în momentul producerii accidentului, ceea ce ar fi putut contribui la pierderea controlului asupra vehiculului. Circulația rutieră în zonă se desfășoară restricționat, pe jumătate de cale, până la finalizarea intervenției. IPJ Vâlcea nu a anunțat încă evenimentul!

La fața locului intervin echipaje ale Poliției, ISU, precum și o echipă de la DRDP Craiova, care asigură măsurile de siguranță și degajarea zonei. Ancheta urmează să stabilească cu exactitate circumstanțele producerii accidentului.