94 de școli din Vâlcea, fără directori: deciziile de detașare, pe masa conducerii ISJ

79A1694C-D97C-419F-8E9F-D6196277C6AD

Nu mai puțin de 94 de funcții de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar de stat din județul Vâlcea (lista școlilor o puteți analiza în tabelele afișate la finalul articolului) au rămas vacante la finalul acestui an, după expirarea detașărilor anterioare. Până la organizarea unui concurs, conducerea școlilor va fi stabilită din nou prin detașare în interesul învățământului, o procedură care concentrează decizia finală la nivelul Inspectoratului Școlar Județean.

Ca urmare, conducerea ISJ Vâlcea a lansat pe propriul site procedura operațională pentru anul școlar 2025–2026, cu scopul declarat de a asigura transparența numirilor. Cadrele didactice interesate se pot înscrie până la 9 ianuarie 2026, dacă îndeplinesc cumulativ condițiile prevăzute de metodologie.

Selecția se face pe bază de punctaj, însă nu sunt admise contestații, iar în cazul egalității de puncte se aplică criterii clare: continuitatea în funcție în aceeași unitate, statutul de titular al școlii și experiența managerială acumulată în ani de conducere.

Procesul de selecție este gestionat de o comisie desemnată prin decizie a Inspectorului Școlar General, care va analiza dosarele și va propune candidații pentru funcțiile rămase vacante. Ulterior, tot Inspectoratul va emite deciziile de detașare în interesul învățământului.

Momentul-cheie este programat pentru 15–16 ianuarie, când numirile vor fi aprobate în Consiliul de Administrație al ISJ Vâlcea, iar deciziile vor fi oficializate.

Până la organizarea concursului național – care poate avea loc oricând, dar nu mai târziu de finalul anului școlar 2025–2026 – conducerea a zeci de școli din județ se va decide, practic, la masa ISJ. Pentru unii, este o soluție administrativă necesară. Pentru alții, încă un episod în care funcțiile de conducere din școli depind mai mult de decizie decât de competiție.