FOTO – ACCIDENT la CERNIȘOARA provocat de o tânără ce avea permisul suspendat
Un accident rutier s-a produs luni, 5 ianuarie 2026, în jurul orei 15:40, pe DJ 676 C, în localitatea Cernișoara, județul Vâlcea. Polițiștii din cadrul Poliției orașului Horezu au intervenit după ce au fost sesizați cu privire la eveniment.
Din primele cercetări reiese că o tânără de 20 de ani nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum, carosabilul fiind acoperit cu zăpadă. La ieșirea dintr-o curbă la stânga, în vârf de rampă, aceasta a pierdut controlul volanului, a pătruns pe sensul opus și a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 46 de ani.
În urma impactului, un minor de 17 ani, pasager pe bancheta din spate în cel de-al doilea autoturism, a fost rănit ușor. Acesta a fost transportat la o unitate medicală pentru îngrijiri de specialitate.
Verificările efectuate de polițiști au scos la iveală un aspect grav: tânăra de 20 de ani care a provocat accidentul avea dreptul de a conduce suspendat.
În acest caz a fost deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul fără permis, cercetările fiind continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.
