FOTO – Accident grav la Stroești: o persoană blocată în autoturism, salvată de pompieri
UPDATE: La volanul autoturismului se afla o femeie de 38 de ani, din comuna Stroești. Din primele cercetări ale polițiștilor, șoferița nu ar fi adaptat viteza într-o curbă, a derapat, a pierdut controlul direcției de mers și a lovit un stâlp de pe marginea drumului.
Un accident rutier s-a produs în această dimineață în localitatea Stroești, fiind implicat un singur autoturism. Două persoane au fost rănite, una dintre ele rămânând blocată în interiorul mașinii.
La fața locului au intervenit rapid pompierii de la Stația de Pompieri Grădiștea și Punctul de Lucru Horezu, cu autospeciale de stingere dotate cu modul de descarcerare, o autospecială de descarcerare, precum și o ambulanță SMURD și una a Serviciului de Ambulanță Județean.
În urma impactului, una dintre persoane a rămas încarcerată, fiind necesară intervenția salvatorilor de la Descarcerare. Victima a fost extrasă în scurt timp, fiind conștientă și cooperantă, și a fost preluată de echipajele medicale, care au transportat-o ulterior la spital cu ambulanța SAJ.
Pompierii au asigurat, totodată, măsurile necesare pentru prevenirea și stingerea eventualelor incendii.
