FOTO. Gest revoltător pe Valea Oltului: a furat de la un olandez implicat într-un accident
Un olandez a avut o experiență extrem de neplăcută pe Valea Oltului, weekend-ul trecut, după ce, pe lângă paguba provocată de un accident rutier la Robești, a mai rămas și fără bunuri personale, sustrase de un cetățean bulgar aflat în tranzit prin zonă. În timp ce oamenii încercau să gestioneze situația de la fața locului, bulgarul a profitat și a furat lucrurile pe care le-a nimerit, urcând în autoutilitara sa două trolere cu haine și obiecte personale, plus o geantă cu echipamente electronice, părăsind locul faptei.
Poliția Vâlcea nu a făcut cazul public, dar măcar a alertat autoritățile din alte județe. În aceeași zi, în jurul orei 17:50, o patrulă a Poliției de Frontieră Giurgiu a identificat autoutilitara pe DN5, în județul Giurgiu, descoperind bunurile furate în interiorul vehiculului. La scurt timp, olandezul s-a prezentat și a recunoscut obiectele ca fiind ale sale, care i-au fost predate imediat.
”Recuperarea bunurilor a fost posibilă datorită cooperării operative dintre structurile Poliției de Frontieră Române și Inspectoratul de Poliție Județean Vâlcea, subliniind importanța colaborării interinstituționale în prevenirea și combaterea faptelor de natură infracțională” – precizează Poliția de Frontieră într-un comunicat de presă.
