Cocaină din Spania, livrată prin curier direct la Vâlcea. DIICOT a reținut un bărbat și cercetează o tânără complice

B43A2570-1916-4B18-A174-00B7E455456C

Un caz de trafic de droguri de mare risc a intrat recent în atenția autorităților din Vâlcea, după ce anchetatorii au documentat activitatea infracțională a unui bărbat în vârstă de 34 de ani, din Râmnicu Vâlcea, suspectat că ar fi introdus cocaină în România cu scopul comercializării.

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Vâlcea, împreună cu procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Vâlcea, au stabilit că bărbatul ar fi acționat cu sprijin din interiorul unei firme de curierat. În dosar este cercetată și o tânără de 22 de ani, acuzată de favorizarea făptuitorului.

„În baza probatoriului administrat s-a reținut că, în luna ianuarie 2026, bărbatul, de 34 de ani, ar fi procurat din Spania, în scopul comercializării, aproximativ 100 de grame de cocaină (drog de mare risc), pe care le-ar fi introdus în țară, prin intermediul unei firme de curierat. Substanța interzisă a fost indisponibilizată pe parcursul urmăririi penale, iar cercetările au reliefat că persoana, de 22 de ani, angajată a firmei de curierat, ar fi acționat în scopul de a-l preveni pe bărbat cu privire la faptul că ar fi în atenția organelor de urmărire penală” – precizează anchetatorii din Vâlcea.

Ancheta a dus la reținerea bărbatului de 34 de ani la data de 10 februarie 2026. Ulterior, procurorii au sesizat Tribunalul Vâlcea cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. Operațiunea a beneficiat de sprijinul structurilor speciale din cadrul IPJ și Jandarmeriei Vâlcea, iar autoritățile subliniază că, în ciuda acuzațiilor grave, persoanele cercetate se bucură de toate drepturile prevăzute de lege.

„Activitatea a beneficiat de sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Vâlcea, precum și al jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vâlcea. Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție” – se mai arată în comunicatul de presă oficial.