Întâlniri decisive pentru minerii din Vâlcea: pensii, salarii și drepturi neclarificate

Mineri alunu berbesti

Minerii din zonele Berbești și Alunu sunt chemați marți, 10 februarie 2026, la două întâlniri importante organizate de Federația Națională a Muncii. Discuțiile vizează probleme sensibile legate de pensii, salarii și recunoașterea condițiilor de muncă, subiecte care au generat nemulțumiri majore în ultimii ani.

Liderii sindicali, alături de reprezentanți ai Ligii Muncitorilor din România și ai mai multor organizații sindicale, vor oferi clarificări privind aplicarea Legilor 74, 197 și a noii Legi 360/2023, cu accent pe recalcularea pensiilor și a stagiilor de cotizare, precum și pe raportarea corectă a veniturilor și contribuțiilor.

Un apel special este adresat celor care dețin sentințe judecătorești definitive neexecutate, referitoare la puncte de stabilitate, cheltuieli de judecată sau majorări salariale pentru activitatea desfășurată în carieră ori în subteran.

Întâlnirile vor avea loc de la ora 10.00 la Unitatea Minieră Berbești și de la ora 13.00 la Unitatea Minieră Alunu, iar participarea este deschisă tuturor celor interesați.