Curat, organizat, cu proiecte în derulare: Orlești mizează pe fapte, nu pe vorbe

Primaria Orlesti - primar Cirstina

În Orlești, schimbarea nu mai este demult o promisiune electorală, ci o realitate vizibilă la fiecare pas. De la intrarea în comună și până pe cele mai retrase ulițe, ordinea, curățenia și lucrările de întreținere au devenit parte din normalitate, nu excepții de sărbătoare.

Consiliul Local a aprobat Planul de acțiuni și lucrări de interes local pentru 2026, document care stabilește clar ce urmează să se facă în comună anul viitor. Vorbim despre întreținerea drumurilor, curățarea șanțurilor și rigolelor, îngrijirea spațiilor verzi, dar și lucrări la clădirile aflate în patrimoniul local. Practic, administrația își propune să mențină ritmul deja vizibil în teren.

Un punct important îl reprezintă implicarea persoanelor apte de muncă beneficiare de venit minim de incluziune, care vor desfășura activități în folosul comunității, conform legii. Măsura are dublu rol: sprijin social și lucrări utile pentru comună.

Primarul Constantin Cîrstina spune că obiectivul rămâne clar: o comună curată, bine gospodărită și administrată cu responsabilitate. Iar imaginea din centrul localității pare să-i susțină declarațiile – curtea primăriei este atent îngrijită, iar mesajul este simplu: exemplul începe de sus.

Dincolo de estetică, Orlești bifează investiții serioase: rețea de gaze naturale, drumuri asfaltate, alimentare cu apă, canalizare. Condiții comparabile cu mediul urban. Școlile au fost modernizate, iar pentru copiii din familii cu venituri reduse funcționează un program after school susținut din bugetul local.

Pe lista proiectelor sociale se află și un centru de zi pentru vârstnici, care urmează să fie deschis în curând. O parte dintre investiții sunt deja în derulare, altele sunt în pregătire, iar administrația caută constant fonduri pentru dezvoltare.

Mesajul primarului este unul direct: implicare, dialog și proiecte care contează. Iar în Orlești, dezvoltarea pare să nu fie lăsată la voia întâmplării, ci construită pas cu pas, printr-un parteneriat între administrație și comunitate.