Tânăr prins drogat la volan în Horezu. Ce au arătat analizele…

DrugTest drog

foto ilustrativ

Un tânăr de 20 de ani a fost depistat de polițiști conducând sub influența substanțelor psihoactive pe un drum județean din Vâlcea.

Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Vâlcea, incidentul a avut loc în după-amiaza zilei de 3 martie 2026, în jurul orei 17:00. Polițiștii din cadrul Poliția Orașului Horezu au oprit în trafic un autoturism care circula pe Drumul Județean 665, pe raza orașului Horezu.

La volan se afla un bărbat în vârstă de 20 de ani. Acesta a fost testat cu aparatul DrugTest, iar rezultatul a indicat prezența substanței psihoactive THC (principalul compus psihoactiv din planta de canabis).

În urma rezultatului, tânărul a fost condus la spitalul din oraș pentru recoltarea probelor biologice. Confirmarea a venit trei zile mai târziu. Pe 6 martie 2026, buletinul de analiză toxicologică emis de unitatea medicală a confirmat prezența în organism a substanțelor psihoactive de tip THC.

Polițiștii au deschis dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, faptă prevăzută de Codul penal al României.

Ancheta continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs fapta.