ALERTĂ în toată ȚARA. Două fetițe sunt dispărute, iar fiecare minut contează
UPDATE: Fetițele au fost găsite de un pădurar, la marginea unei păduri, la circa 10 kilometri de casa părinților lor. Minorele sunt transportate la spital pentru a fi evaluate medical.
Două fetițe de 4 și 5 ani au dispărut din municipiul Târnăveni (județul Mureș), iar cazul este tratat la nivel național. Autoritățile au trimis mesaje RO-ALERT și au mobilizat resurse din mai multe structuri, pentru că situația este una critică
Copilele au plecat din curtea casei în jurul orei 14:00. La ora 16:00, familia a anunțat poliția. De atunci sunt căutate fără întrerupere.
În teren sunt zeci de polițiști, jandarmi, pompieri și salvamontiști. Li s-au alăturat peste 200 de voluntari. Se caută pe jos, cu câini de urmă și cu o dronă cu termoviziune. Ploaia și frigul reduc șansele de a găsi urme.
Până acum nu există o direcție clară. Au fost găsite doar câteva obiecte care ar putea avea legătură cu fetele, dar nu duc la o pistă concretă.
Există și o informație din zonă: o mașină cu numere de Bulgaria ar fi fost văzută în apropiere înainte de dispariție. Nu este confirmat că are legătură cu cazul. Poliția verifică dacă este un caz de răpire sau nu. De aceea s-a dat alerta în toată țara.
Se analizează imaginile de pe peste 140 de camere de supraveghere din oraș. Asta poate stabili dacă fetele au plecat singure sau au fost luate.
Datele lor:
- Rebeca-Alexandra Buta (5 ani): aproximativ 87 cm, păr negru creț, prins în coadă. Rochie albă cu roșu, ștrampi albi, șlapi roz.
- Melisa-Ariana Forgaci (4 ani): aproximativ 65 cm, păr negru în două codițe, suzetă roz cu alb. Bluză roșie, colanți roz deschis, șlapi albaștri.
Oricine a văzut ceva sau are informații importante trebuie să sune la 112.
