FOTO/VIDEO. Accident mortal pe DN 7, la Blidari, noaptea trecută: un șofer de TIR și-a pierdut viața

B601E7ED-397C-4BEE-A9B8-32A1F64704F5

Un accident grav s-a produs în noaptea trecută pe DN 7, în zona Blidari, la kilometrul 167. Un TIR a părăsit partea carosabilă și a intrat violent într-un stâlp de pe marginea drumului.

Impactul a fost extrem de puternic. Șoferul în vârstă de 63 de ani a rămas încarcerat în cabină, iar echipele de intervenție ajunse la fața locului – polițiști, echipaje de ambulanță și pompieri de la descarcerare – au încercat să-l salveze.

Din păcate, bărbatul nu a mai putut fi resuscitat și a fost declarat decedat la locul accidentului.

Deocamdată, nu este clar ce a dus la producerea accidentului. Poliția a deschis o anchetă pentru a stabili circumstanțele exacte în care TIR-ul a părăsit carosabilul.