A murit Mircea Lucescu: sfârșitul unei cariere emblematice
Mircea Lucescu a murit astăzi, la vârsta de 80 de ani. Fostul selecționer al României era internat de peste o săptămână la Spitalul Universitar.
Starea sa s-a agravat după ce i s-a făcut rău în cantonamentul echipei naționale și a fost transportat de urgență la spital. Vineri, chiar când urma să fie externat, a suferit un infarct miocardic acut.
În noaptea de sâmbătă spre duminică, au apărut aritmii severe care nu au mai răspuns la tratament. A fost transferat la Terapie Intensivă, în comă, susținut de aparate. Familia a ajuns de urgență la București și i-a fost alături în ultimele momente.
După-amiaza de sâmbătă adusese semne ușoare de ameliorare: reușise să se ridice în pat, să vorbească aproximativ o oră cu soția sa și chiar să mănânce. În cursul nopții, însă, starea s-a deteriorat brusc, iar ulterior a intrat în comă.
Fiul său, Răzvan Lucescu, a ajuns în România duminică seara, imediat după meciul echipei sale, pentru a fi alături de familie. Luni, apropiații au decis să apeleze la un cardiolog din Franța.
