Firmele din Râmnic, Băbeni, Govora, Horezu și Popești “călcate” de polițiștii de la Economic

Politia economica

Astăzi, 9 aprilie 2026, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea, prin Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, au acționat pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, în contextul sărbătorilor pascale.

Astfel, au fost verificați 11 operatori economici care își desfășoară activitatea pe raza județului Vâlcea, respectiv în municipiul Râmnicu Vâlcea, orașele Băbeni, Băile Govora, Horezu și comuna Popești.

În urma controalelor efectuate, pentru neregulile constatate au fost aplicate 6 sancțiuni contravenționale, constând în amenzi în valoare totală de 47.000 de lei.

Totodată, a fost dispusă măsura confiscării sumei de aproximativ 2.500 de lei, reprezentând venituri nefiscalizate prin intermediul aparatelor de marcat electronice fiscale.

Principalele nereguli constatate au vizat nefiscalizarea veniturilor, conform prevederilor O.U.G. nr. 28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale.

Activitățile de acest tip vor continua și în perioada următoare, în vederea asigurării unui climat de legalitate în domeniul comercial.

Recomandăm operatorilor economici respectarea obligațiilor legale privind fiscalizarea veniturilor, utilizarea corectă a aparatelor de marcat electronice fiscale și eliberarea bonurilor fiscale pentru toate bunurile comercializate și serviciile prestate.