VÂLCEA: Beat pe motociclu, a fugit de polițiști. Urmărirea s-a terminat în pădure la Galicea
Un bărbat de 31 de ani din Galicea a fost încătușat și și-a petrecut ziua de Paște în beci după o după-amiază în care a ignorat cam toate regulile de bază ale circulației pe drumurile publice.
Incidentul a avut loc pe 12 aprilie, în jurul orei 16.30, pe DJ 678A, în satul Cocoru. Polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Milcoiu au observat un motociclu fără plăcuță de înmatriculare și au făcut semnal de oprire. Bărbatul aflat la ghidon nu s-a conformat și și-a continuat deplasarea încă aproximativ doi kilometri, cu polițiștii pe urmele lui.
Urmărirea s-a mutat apoi în afara carosabilului. După ce a abandonat motocicleta, șoferul amator a încercat să fugă într-o zonă împădurită, împreună cu un pasager. Polițiștii au pornit în urmărire pedestră și i-au prins la scurt timp.
Verificările au arătat că bărbatul nu deține permis de conducere, iar vehiculul nu este înmatriculat. Testarea cu etilotestul a indicat o valoare de 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind ulterior condus la spital pentru recoltarea de probe biologice.
“Ulterior, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, polițiștii au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore față de acesta, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Vâlcea. Cercetările sunt continuate pentru documentarea întregii activități infracționale” – precizează IPJ VÂLCEA.
