Bărbatul din Râmnicu Vâlcea, dispărut luni, a fost găsit într-o pădure din Călimănești

E6CF704A-99EA-4D4C-92EE-21E37B6054B3

Gheorghe Mardale, bărbatul de 77 de ani dispărut luni din Râmnicu Vâlcea, a fost găsit. Inspectoratul de Poliție Județean Vâlcea anunță că acesta a fost identificat în cursul acestei seri, în zona împădurită dintre localitățile Călimănești și Căciulata.

Din verificările efectuate a reieșit faptul că acesta s-ar fi deplasat în cursul dimineții în zona Călimănești, cu un autoturism în regim taxi.

Cu sprijinul polițiștilor din cadrul Poliției Orașului Călimănești, au fost vizionate imaginile surprinse de camerele de supraveghere de pe raza localității, fiind stabilit traseul urmat de bărbat.

Ulterior, au fost constituite mai multe echipe de căutare, formate din polițiști și jandarmi, care au desfășurat activități specifice în proximitatea zonei împădurite dintre cele două localități.

În cadrul acestor activități, bărbatul a fost identificat de către un echipaj de jandarmerie montană, la aproximativ 2 kilometri de șosea, într-o zonă împădurită.

Acesta era conștient, cooperant și nu prezenta urme de violență sau indicii că ar fi fost victima vreunei infracțiuni.

La fața locului a intervenit și un echipaj medical, bărbatul fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale și efectuarea unor investigații suplimentare.