FOTO – CS Vâlcea 1924 a câștigat Cupa României la volei U19

36C1DF11-102E-464E-9060-A3182E9AB861

Voleiul masculin vâlcean revine în prim-plan după trei decenii, iar revenirea vine cu un trofeu important. CS Vâlcea 1924 a câștigat Cupa României la categoria U19, după o finală dominată clar în fața formației Arcada Galați.

Meciul decisiv s-a jucat în Sala de Sport a Colegiului Național „Mircea cel Bătrân”, unde echipa din Vâlcea s-a impus fără emoții, scor 3-0. Tinerii jucători au controlat partida de la un capăt la altul și au confirmat parcursul foarte bun avut în competiție.

Succesul este unul istoric pentru voleiul masculin din județ, mai ales că Vâlcea nu a mai avut de mulți ani o performanță de acest nivel.

Atmosfera din sală a fost una specială, iar după ultimul punct bucuria a fost totală atât în tribune, cât și pe teren. Pentru mulți dintre cei prezenți, trofeul obținut de generația actuală este semnul că voleiul vâlcean poate redeveni o forță în competițiile interne.

“Sunt extrem de mândru de acești băieți de excepție, de staff-ul tehnic și de toți cei care au pus suflet în acest proiect.
Consiliul Județean Vâlcea a fost, este și va rămâne un partener de încredere al sportului vâlcean. Investiția în acești tineri minunați este cu adevărat meritată!
Felicitări din suflet, campionilor! Ați scris istorie astăzi și ați făcut un județ întreg mândru de voi!” – a transmis președintele CJ Vâlcea, Constantin Rădulescu.