ALERTĂ! Copil din Vâlcea dispărut. Sunați la 112 dacă-l vedeți

BD6362D6-96BC-4ABE-92CC-CA4F7FD35CB5

Astăzi, 28 mai 2026, polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Prundeni au fost sesizați cu privire la plecarea voluntară a minorului Ciucă Gheorghe-Daniel, în vârstă de 13 ani.

Din primele verificări efectuate, s-a stabilit faptul că acesta ar fi plecat în cursul acestei zile, în jurul orei 12:00, de la adresa de domiciliu din comuna Prundeni, județul Vâlcea, cu intenția de a merge la domiciliul tatălui său din comuna Orlești, însă nu a mai ajuns la destinație și nici nu a revenit la domiciliu.

Din verificări a reieșit faptul că minorul ar fi fost văzut urcând într-un microbuz cu destinația Râmnicu Vâlcea, fiind observat ulterior coborând în municipiu.

La momentul plecării, acesta era îmbrăcat cu tricou roșu, pantaloni negri și adidași multicolori.

Persoanele care pot oferi informații ce pot conduce la identificarea sau depistarea minorului sunt rugate să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție sau să apeleze numărul unic pentru apeluri de urgență 112.