Președintele CJ Vâlcea anunță controale la DGASPC: „Își aduc rudele în centre, iar acasă le mănâncă pensia!”
Președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu, a atras atenția, la ultima sa conferință de presă, asupra unui fenomen pe care îl consideră tot mai des întâlnit: familii care solicită internarea unui apropiat în centrele aflate în subordinea DGASPC, în timp ce costurile îngrijirii sunt suportate de stat, iar pensia beneficiarului cheltuită în alte scopuri.
Într-o declarație fără ocolișuri, șeful CJ Vâlcea susține că va dispune verificări pentru a depista situațiile în care rudele beneficiarilor profită de sistem.
„A crescut cererea din partea familiilor care doresc să-și interneze un membru al familiei la DGASPC. Nu mai vor să-l țină acasă, să-l spele, să aibă grijă de el și așa mai departe. Și atunci zic ‘hai să îl ducem la DGASPC’. Să bage la cap că voi declanșa un control puternic. Unii își aduc un membru al familiei la noi la DGASPC, unde îl primim și îl îngrijim, iar ei acasă îi mănâncă pensia. Nu se va mai poate așa!” – a declarat Constantin Rădulescu.
Afirmațiile vin în contextul în care tot mai multe familii apelează la serviciile centrelor rezidențiale pentru persoane vârstnice sau cu dizabilități. Cererile sunt extrem de mari. Potrivit legislației, o parte importantă din veniturile beneficiarului trebuie direcționată către costurile de întreținere din centru, însă modul în care aceste prevederi sunt aplicate generează frecvent discuții.
Președintele Rădulescu susține că există cazuri la Vâlcea în care rudele lasă întreaga responsabilitate în sarcina statului, în timp ce continuă să beneficieze de veniturile persoanei internate.
Deocamdată, președintele CJ Vâlcea nu a prezentat date privind amploarea fenomenului, însă cu siguranță controalele anunțate vor clarifica dacă există persoane care profită de actualele prevederi legale.
