Slătioara intră în era „smart”. Stații și bănci inteligente, dar și alte investiții noi în infrastructura comunei
Comuna Slătioara continuă investițiile în modernizare, iar unul dintre proiectele aflate în derulare vizează implementarea unor infrastructuri inteligente care să aducă servicii moderne mai aproape de locuitori.
Primarul Sorin Romcescu a anunțat că în cadrul proiectului au fost instalate patru stații inteligente, iar investițiile nu se opresc aici. În mai multe zone din comună vor fi amplasate bănci inteligente și stâlpi inteligenți dotați cu acces la internet, toate făcând parte dintr-un proiect amplu de digitalizare și dezvoltare locală.
„Am montat deja patru stații inteligente în comună. În plus, proiectul include bănci inteligente și stâlpi cu internet în zonele publice, astfel încât să oferim locuitorilor servicii moderne și condiții mai bune” – ne-a declarat primarul Sorin Romcescu.
Proiectul „Dezvoltarea sistemului de management local prin implementarea unor infrastructuri inteligente la nivelul Comunei Slătioara, județul Vâlcea” are o valoare de 2.283.236,34 lei. Finanțarea este asigurată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), prin Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, cu sprijinul bugetului local.
Pe lângă investițiile în componenta inteligentă, administrația locală pregătește și lucrări importante la rețelele de apă și canalizare. Potrivit edilului, urmează modernizarea și extinderea sistemului existent, construirea unei noi stații de tratare și realizarea a două puțuri suplimentare pentru alimentarea cu apă.
„Suntem aproape de finalizarea unor etape importante și nu mai este foarte mult de făcut. Investițiile la apă și canalizare vizează în principal modernizarea sistemului existent și extinderea acestuia în zonele care s-au dezvoltat în ultimii ani” – a mai precizat primarul.
Autoritățile locale susțin că aceste proiecte vor contribui atât la creșterea confortului locuitorilor, cât și la dezvoltarea infrastructurii comunei, într-o perioadă în care tot mai multe localități din mediul rural accesează fonduri europene pentru modernizare.
