Săptămână cu filtre și controale pentru motocicliști în Vâlcea. Poliția anunță acțiuni ample pe șosele
Motocicliștii, mopediștii și utilizatorii de trotinete electrice vor fi în atenția polițiștilor rutieri în această săptămână. În perioada 1-7 iunie, oamenii legii desfășoară în județul Vâlcea acțiunea europeană ROADPOL „2 Wheelers”, care presupune controale în trafic și activități de prevenire dedicate vehiculelor pe două roți.
Anunțul vine într-un moment delicat. În ultimele săptămâni, mai multe accidente grave în care au fost implicate motociclete au avut loc pe drumurile din județul Vâlcea, unele dintre ele cu urmări extrem de serioase.
Din păcate, cel mai grav caz s-a produs chiar în această dimineață, la Budești. Un motociclist de 31 de ani și-a pierdut viața după ce a pierdut controlul vehiculului și s-a izbit violent de gardul care separă pista pentru bicicliști de carosabil. Echipajele ajunse la fața locului nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața.
Pe fondul acestor evenimente, polițiștii anunță că vor fi mai prezenți pe șoselele din județ în următoarele zile. Verificările vor viza respectarea regulilor de circulație, viteza de deplasare, documentele necesare, starea tehnică a vehiculelor și comportamentul în trafic al celor care circulă pe două roți.
Totodată, vor avea loc și activități de informare, prin care participanților la trafic le vor fi reamintite regulile de bază care pot preveni producerea unor tragedii.
Accidentele din ultima perioadă au readus în discuție un lucru pe care statisticile îl arată de ani de zile: motocicliștii se numără printre cei mai vulnerabili participanți la trafic. O clipă de neatenție, o manevră greșită sau câțiva kilometri în plus la viteză pot avea consecințe dramatice.
În acest context, prezența sporită a polițiștilor pe drumurile din Vâlcea are și un rol preventiv, nu doar unul de sancționare. Scopul declarat al acțiunii este reducerea numărului de accidente și creșterea gradului de siguranță pentru toți cei care circulă pe două roți.
