FOTO. Urs lovit mortal pe DN1. Șoferul a scăpat nevătămat

Urs lovit de masina

Sursa foto: captura video oradesibiu.ro

Un urs adult și-a pierdut viața miercuri seara, după ce a ajuns pe DN1 și a fost lovit de un autoturism care circula spre Brașov. Accidentul s-a produs în jurul orei 18:30, pe un sector de drum dintre Sibiu și Brașov, potrivit oradesibiu.ro.

Impactul nu s-a soldat cu victime în rândul oamenilor. Mașina a fost avariată, însă ocupanții acesteia nu au fost răniți.

La fața locului au intervenit polițiștii rutieri, care au stabilit că animalul a intrat pe carosabil înainte de a fi lovit. Ulterior, cadavrul ursului a fost preluat de reprezentanții fondului de vânătoare.

În aceeași seară au apărut și imagini cu ursul aflat pe șosea, cu puțin timp înainte de accident. Incidentul readuce în discuție problema prezenței tot mai dese a urșilor în apropierea drumurilor intens circulate din centrul țării.

Autoritățile le recomandă șoferilor să reducă viteza în zonele în care există indicatoare care semnalează prezența animalelor sălbatice și să evite orice manevră bruscă atunci când observă un animal pe carosabil.