ACCIDENT la ieșire din DRĂGĂȘANI. O șoferiță a fost rănită după ce a intrat într-o autoutilitară încărcată cu lemne
Un accident rutier s-a produs în această dimineață pe DN 64, la ieșirea din municipiul Drăgășani, pe strada Tudor Vladimirescu.
Potrivit primelor informații, o femeie aflată la volanul unui autoturism nu ar fi păstrat distanța regulamentară față de o autoutilitară care transporta lemne și a intrat în coliziune cu aceasta.
În urma impactului, șoferița a fost rănită și a avut nevoie de îngrijiri medicale. Testarea cu aparatul etilotest a indicat un rezultat negativ, valoarea fiind de 0 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs accidentul. Traficul în zonă se desfășoară cu dificultate pentru scurt timp.
