FOTO. Începător la volan, dar „avansat” la alcool. Un tânăr de 18 ani a făcut praf trei mașini pe bulevardul Dem Rădulescu din Râmnicu Vâlcea

C12127A1-8DD1-4D4D-8670-362D95A148A4

La doar 18 ani și cu experiența de șofer încă la început de drum, un tânăr din comuna Budești a reușit să intre direct în atenția polițiștilor după un accident produs vineri, pe bulevardul Dem Rădulescu din Râmnicu Vâlcea.

Potrivit IPJ Vâlcea, tânărul conducea dinspre nord către sud când, în zona unui restaurant, nu a păstrat distanța față de mașina din față și a intrat în coliziune cu aceasta. Impactul a fost suficient de puternic încât autoturismul lovit să fie proiectat într-o a treia mașină, oprită pentru a acorda prioritate pietonilor.

Surpriza a venit însă la testarea cu aparatul etilotest. Rezultatul: 1,74 mg/l alcool pur în aerul expirat. O valoare care, pentru un șofer aflat la început de drum, arată că tânărul a sărit peste etapa de acomodare cu volanul și a trecut direct la cea a dosarului penal.

Din fericire, accidentul s-a soldat doar cu pagube materiale. De această dată, din fericire, singurele victime au fost cele trei mașini implicate.

„Acesta a fost transportat la o unitate medicală, în vederea recoltării de probe biologice necesare stabilirii alcoolemiei în sânge. În urma evenimentului rutier nu au rezultat victime, fiind înregistrate doar pagube materiale. În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate sub supravegherea unității de parchet competente, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor producerii evenimentului și dispunerii măsurilor legale” – precizează IPJ Vâlcea.