Cabinet stomatologic mobil pentru copiii din Vlădești. Primăria a aprobat un proiect de peste 1,1 milioane de lei
Primăria Vlădești face pas important pentru îmbunătățirea serviciilor medicale din comună. În luna iunie, Consiliul Local a aprobat, la inițiativa primarului Adrian Cosac, proiectul privind achiziția unei unități mobile stomatologice, investiție estimată la 1.142.578,30 lei, inclusiv TVA.
Proiectul urmează să fie depus spre finanțare în cadrul Programului Sănătate, iar administrația locală mizează pe fondurile europene destinate îmbunătățirii serviciilor medicale preventive și de asistență medicală primară.
Pentru pregătirea și implementarea proiectului, Primăria Vlădești va beneficia de serviciile de consultanță, elaborare și implementare oferite de firma Zayan Project Consulting SRL din Râmnicu Vâlcea.
Potrivit documentelor aprobate de Consiliul Local, contribuția proprie a comunei este de 22.851,57 lei, reprezentând 2% din valoarea eligibilă a proiectului, la care se vor adăuga eventualele cheltuieli neeligibile și costurile de mentenanță pe perioada de durabilitate.
Primarul Adrian Cosac și-a propus ca, în cazul obținerii finanțării, noul cabinet stomatologic mobil să deservească unitățile de învățământ din comună, astfel încât, cel târziu din această toamnă, elevii din Vlădești să poată beneficia de consultații și tratamente stomatologice fără a mai fi nevoiți să se deplaseze în alte localități.
Investiția ar urma să contribuie la creșterea accesului copiilor la servicii de medicină dentară și la prevenirea afecțiunilor stomatologice, prin aducerea cabinetului medical direct în comunitate.
