Bujoreni investește peste 6,6 milioane de lei în infrastructura rutieră. Șapte străzi intră în modernizare
Locuitorii din Bujoreni vor circula, în perioada următoare, pe drumuri complet modernizate. Primarul comunei, Gheorghe Gîngu, a semnat pe 8 iulie contractul de execuție pentru proiectul „Modernizare drumuri de interes local în comuna Bujoreni, județul Vâlcea”, o investiție în valoare de 6.618.352 de lei.
Proiectul prevede modernizarea a șapte străzi, cu o lungime totală de 3.451 de metri. Este vorba despre străzile Veseliei, Salcâmilor, Păducelului, Liliacului, Principală Bogdăneștilor (DC 164), Armoniei și Muzeului.
Investiția este una dintre cele mai importante lucrări de infrastructură locală aflate în derulare și are ca obiectiv îmbunătățirea condițiilor de trafic, creșterea siguranței rutiere și facilitarea accesului pentru locuitori.
Primarul Gheorghe Gîngu spune că proiectul marchează începutul unei noi etape pentru dezvoltarea comunei.
„Astăzi am semnat contractul de execuție pentru proiectul «Modernizare drumuri de interes local în comuna Bujoreni, județul Vâlcea», o investiție în valoare de 6.618.352 de lei, care va aduce condiții mai bune de circulație și un plus de confort pentru comunitatea noastră. Semnarea acestui contract înseamnă că unul dintre proiectele importante ale administrației locale intră în etapa de execuție. Este rezultatul unei munci susținute și al preocupării constante pentru modernizarea infrastructurii din Bujoreni. Știu cât de importante sunt drumurile pentru fiecare familie, pentru copii, pentru cei care merg zilnic la serviciu și pentru dezvoltarea localității. De aceea, continuăm să investim în proiecte care răspund nevoilor reale ale comunității și care contribuie la creșterea calității vieții. Le mulțumesc tuturor celor implicați în pregătirea și derularea acestui proiect. În perioada următoare vom urmări îndeaproape respectarea graficului de execuție, astfel încât lucrările să fie realizate la standardele de calitate pe care ni le dorim. Vom continua să atragem finanțări și să dezvoltăm proiecte care să transforme comuna Bujoreni într-o localitate tot mai modernă și mai bine pregătită pentru viitor” – a declarat primarul Gîngu.
După semnarea contractului, urmează emiterea ordinului de începere a lucrărilor și demararea efectivă a șantierului, conform graficului de execuție. Modernizarea celor șapte străzi este așteptată de locuitorii din zonele vizate și reprezintă un nou pas în programul de investiții al administrației locale.
