FOTO. Lucrări la pârâul Otăsău, în zona Mănăstirii Dintr-un Lemn. Se refac construcțiile hidrotehnice care protejează malurile

7BF473FB-86B0-4C9F-94DC-9076688F5EC6

În apropierea Mănăstirii Dintr-un Lemn, unul dintre cele mai cunoscute lăcașuri de cult din județul Vâlcea, au început lucrări de refacere a unor construcții hidrotehnice de pe pârâul Otăsău.

Echipele Sistemului de Gospodărire a Apelor Vâlcea intervin pentru refacerea pereului și a grinzii de protecție, elemente afectate în timp de acțiunea apei și de uzura naturală. Lucrările au rolul de a consolida amenajarea hidrotehnică, de a proteja malurile și de a asigura funcționarea în condiții de siguranță a cursului de apă.

Intervenția este importantă și prin amplasamentul ei. Zona se află în vecinătatea Mănăstirii Dintr-un Lemn, monument istoric și unul dintre cele mai vizitate obiective religioase din Vâlcea. Reprezentanții Administrației Bazinale de Apă Olt spun că lucrările contribuie la diminuarea riscurilor produse de viiturile torențiale și la protejarea atât a monumentului, cât și a terenurilor din jur.

În paralel, angajații Apelor Române desfășoară și alte lucrări de întreținere a cursurilor de apă din bazinul hidrografic Olt, inclusiv igienizări și decolmatări, pentru menținerea capacității de scurgere și reducerea riscului de inundații.

Potrivit Administrației Bazinale de Apă Olt, intervențiile fac parte din programul curent de întreținere și refacere a lucrărilor hidrotehnice din zonă.