VIDEO | CAZ ŞOCANT! Tânără violată în grup de şase indivizi într-o comună din Vâlcea
UPDATE: Tânăra abuzată ne-a mărturisit că la petrecerea la care a fost nu a băut decât un shot, ceea ce nu putea cauza starea de inconştienţă în care a fost timp de mai bine de cinci ore. Ea bănuieşte că i s-ar fi pus în băutură substanţe interzise. Povestea este una complicată şi absolut şocantă pentru această tânără, iar potrivit spuselor ei, există înregistrări video, mărturii, iar doi dintre suspecţi i-ar fi recunoscut ceea ce i-au făcut. Aşteptăm cu nerăbdare deznodământul legal al acestui caz. Vom reveni!
Caz absolut șocant într-o comună din Vâlcea. O tânără a fost violată în grup de șase indivizi, iar martorii spun că ea ar fi fost inconștientă în tot acest timp.
Totul s-a întâmplat în data de 13 aprilie 2026, pe raza comunei Vaideeni. Însă gravul incident a ajuns în atenția organelor de cercetare penală abia pe 30 iunie, atunci când victima a depus plângere. Conform informațiilor oficiale, șase bărbați cu vârste cuprinse între 23 și 34 de ani au violat în grup o tânără de 20 de ani, la locuința unuia dintre ei. Oamenii din comună spun că femeia ar fi fost într-o posibilă stare de ebrietate și era inconștientă în timpul violului, însă nu avem o confirmare oficială în acest sens.
Cert este că ieri, 15 iulie 2026, în comuna Vaideeni au avut loc șase percheziții domiciliare la locuințele suspecților, ei fiind ridicați de mascați și duși la cercetări. Ancheta este în plină desfășurare, iar procurorii urmează să stabilească măsurile ce vor fi luate în continuare în acest dosar.
„Polițiștii din cadrul Secției nr. 7 Poliție Rurală Măldărești, împreună cu polițiștii Poliției Orașului Horezu și ai Secției nr. 8 Poliție Rurală Lăpușata, cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Vâlcea și al jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vâlcea, au pus în executare, la data de 15 iulie 2026, șase mandate de percheziție domiciliară, pe raza comunei Vaideeni, într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Horezu.
Activitățile au fost desfășurate într-o cauză penală în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de viol. Perchezițiile au vizat șase persoane bănuite de comiterea faptei, iar în urma activităților desfășurate au fost ridicate mai multe bunuri și mijloace materiale de probă utile cauzei. Totodată, persoanele vizate au fost conduse la sediul poliției pentru continuarea cercetărilor.
Cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului de caz, iar în funcție de probatoriul administrat vor fi dispuse măsurile legale care se impun” – se arată într-un comunicat oficial al IPJ Vâlcea.
