VIDEO. Scandal aseară la „Ride the Vibe”. Localnic atacat cu lopețile de motocicliști veniți la Vâlcea din Olt
Un conflict izbucnit în noaptea de vineri spre sâmbătă, în apropierea festivalului „Ride the Vibe” de la Costești, județul Vâlcea, s-a încheiat cu un dosar penal și o anchetă care îi vizează pe șase tineri din județul Olt.
Totul ar fi pornit după ce mai mulți participanți la festival au mers la gospodăria unui localnic și au început să care lemne pentru un foc de tabără. Proprietarul a refuzat, iar discuția în contradictoriu s-a transformat rapid într-un conflict violent.
Potrivit imaginilor care circulă deja pe rețelele de socializare, tinerii ar fi intrat apoi în curtea bărbatului. Unul dintre ei ar fi luat două lopeți și ar fi încercat să îl lovească, aruncându-le în direcția acestuia.
Localnicul avea un topor în mână, însă nu l-a folosit. În schimb, s-a apărat cu un spray lacrimogen. Imaginile surprinse la fața locului arată momentele în care conflictul a escaladat.
Poliția Vâlcea a confirmat că a fost deschis un dosar penal. “Avem sesizare. Este întocmit dosar penal pentru violare de domiciliu. Continuăm cercetările”, au transmis reprezentanții IPJ Vâlcea.
Polițiștii verifică implicarea celor șase tineri din județul Olt și încearcă să stabilească exact cum s-au desfășurat faptele și rolul fiecăruia în incident.
