FOTO – Tragedie pe Transalpina. Un motociclist maghiar și-a pierdut viața după ce a intrat cu motocicleta în parapet

Accident motociclist

Un motociclist în vârstă de 50 de ani, cetățean maghiar, a murit miercuri în urma unui accident produs pe DN 67C – Transalpina, în apropierea localității Șugag, județul Alba.

Potrivit primelor informații, bărbatul se deplasa dinspre Sebeș către Oașa, iar într-o curbă la dreapta ar fi pierdut controlul motocicletei și s-a izbit de parapetul metalic de pe marginea drumului.

Mai multe turiste străine aflate în zonă au intervenit imediat și au încercat să-i acorde primul ajutor până la sosirea echipajului SMURD. Salvatorii au continuat manevrele de resuscitare, însă medicul prezent la fața locului a fost nevoit să declare decesul.

Motociclistul făcea parte dintr-un grup mai mare de motocicliști care parcurgea Transalpina. Polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs accidentul.