Reușită de top pentru un tânăr din Stoilești – Vâlcea. David Ionescu, primul admis la Facultatea de Medicină – M.A.I.

9B005E22-38DC-4E84-92E6-AEA9E05E2A7A

Un tânăr din comuna Stoilești a obținut una dintre cele mai bune performanțe la admiterea din acest an. David Ionescu, fiul primarului localității, a fost declarat primul admis la Facultatea de Medicină – M.A.I. din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București.

Rezultatul vine după ani de pregătire și multă disciplină, într-un concurs recunoscut pentru nivelul ridicat de dificultate. Clasarea pe primul loc confirmă nivelul de pregătire al tânărului și îi deschide drumul către o carieră în medicina militară, în cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

Pentru David, acesta este începutul unei etape importante, într-o profesie care cere responsabilitate, echilibru și dorința de a lucra în sprijinul oamenilor.