Accidentul mortal de pe DN 7, a declanșat un control intern. Poliția verifică modul în care a fost gestionată intervenția

A6BE672A-70B8-42D1-A3F3-6F6BAC5C97A2

Accidentul de pe DN 7, din 3 august, în urma căruia un biciclist de 59 de ani a murit la spital, a declanșat și un control intern la Inspectoratul de Poliție Județean Argeș. Verificările vizează modul în care polițiștii au intervenit și au gestionat situația de la Călinești. Mai ales că presa din Argeș a dezvăluit că șoferul autoturismului e un fost polițist, iar cazul a fost făcut public prea târziu.

Decizia vine după apariția în spațiul public a unor informații și întrebări legate de intervenția autorităților în cazul accidentului.

IPJ Argeș susține că primul polițist care a ajuns în zonă nu se afla acolo pentru cercetarea accidentului. Era un criminalist de la Poliția Orașului Topoloveni, în vârstă de 50 de ani, care se deplasa către comuna Priboieni, pentru cercetarea unui incendiu.

Potrivit comunicatului transmis de Poliție, acesta „a observat accidentul rutier produs pe DN 7, în comuna Călinești, și a sesizat de îndată Poliția Orașului Topoloveni cu privire la producerea evenimentului”.

Poliția precizează că, în momentul sosirii criminalistului, la fața locului se afla deja un echipaj medical care îi acorda îngrijiri biciclistului. Victima a fost preluată și transportată la spital. Ulterior, polițiștii rutieri s-au deplasat la locul accidentului pentru efectuarea cercetărilor.

Cum s-a produs accidentul

Din primele verificări, accidentul s-a produs după ce un autoturism condus de un bărbat de 71 de ani, din Pitești, a acroșat un biciclist care circula în aceeași direcție, pe DN 7, dinspre Topoloveni către Pitești. Anchetatorii spun că șoferul „nu ar fi păstrat o distanță corespunzătoare” față de biciclist.

În urma impactului, bărbatul de 59 de ani, din Călinești, a fost proiectat pe carosabil și a suferit leziuni. A fost transportat la o unitate medicală, însă a decedat câteva zile mai târziu.

Moartea biciclistului a dus acum și la o verificare administrativă în cadrul Poliției. Conducerea IPJ Argeș a dispus ca Biroul Control Intern să verifice „modul în care au fost îndeplinite atribuțiile de serviciu și respectate procedurile aplicabile”.

Controlul intern este separat de dosarul penal

Poliția subliniază că verificarea internă nu este aceeași cu ancheta penală privind accidentul.

„Aceste verificări sunt distincte de cercetările efectuate în cadrul dosarului penal, sub coordonarea unității de parchet competente” – precizează IPJ Argeș.

Cu alte cuvinte, sunt verificate două lucruri diferite: ancheta penală trebuie să stabilească împrejurările în care s-a produs accidentul și eventualele răspunderi penale, în timp ce controlul intern urmărește modul în care polițiștii și-au făcut treaba.

Deocamdată, IPJ Argeș nu anunță că ar fi fost constatate abateri. Rezultatul verificărilor urmează să stabilească dacă au existat deficiențe sau dacă procedurile au fost respectate.

„În funcție de rezultatul acestora, vor fi dispuse, cu respectarea cadrului legal și a competențelor instituționale, măsurile care se impun” – mai transmite IPJ Argeș.