Incendiu de vegetație în Tetoiu: 25 de hectare au ars, pompierii intervin în teren dificil

Incendiu vegetatie

Un incendiu de vegetație uscată a izbucnit, sâmbătă, 15 august 2026, în localitatea Tetoiu, județul Vâlcea. Flăcările au cuprins aproximativ 25 de hectare de teren, iar intervenția pompierilor este îngreunată de zona greu accesibilă.

La fața locului au fost trimiși de urgență pompierii militari din cadrul Stației Grădiștea, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă. Din cauza reliefului, salvatorii sunt nevoiți să se deplaseze pe jos pentru a ajunge la focarele de incendiu.

Din primele informații, în zonă nu există locuințe sau alte construcții aflate în pericol, iar până în acest moment nu au fost înregistrate victime.

Intervenția este în desfășurare, iar autoritățile continuă acțiunile pentru localizarea și lichidarea incendiului. Cauza izbucnirii focului urmează să fie stabilită după încheierea misiunii.