FOTO – Descinderi la o locuință din Nicolae Bălcescu: o pușcă neletală, ridicată de polițiști

ED445B7F-BFA6-4F98-B24A-D913617A5318

Un bărbat din comuna Nicolae Bălcescu, județul Vâlcea, s-a ales cu dosar penal după ce polițiștii au descoperit la domiciliul său o armă neletală pentru care nu avea autorizație.

Verificările au fost făcute pe 19 august 2026 de polițiștii din cadrul Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Vâlcea, în cadrul acțiunilor pentru prevenirea și combaterea încălcării regimului armelor și munițiilor.

În locuința bărbatului a fost găsită o pușcă neletală de calibru 5,5 mm, categorie de armă care poate fi deținută doar în baza unei autorizații. După verificarea bazelor de date, oamenii legii au stabilit că acesta nu figura ca fiind autorizat pentru deținerea, portul sau folosirea unor astfel de arme.

Pușca a fost ridicată pentru continuarea cercetărilor și va fi supusă unei constatări criminalistice balistice, pentru a fi stabilite caracteristicile sale și condițiile în care putea fi deținută și utilizată.

„În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor, cercetările fiind continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor și dispunerea măsurilor legale.

Polițiștii reamintesc faptul că deținerea și folosirea armelor supuse autorizării se realizează numai în condițiile prevăzute de legislația în vigoare” – informează IPJ Vâlcea.