Pensiile din septembrie: când ajung banii la pensionari

Pensii

Pensionarii care își primesc pensia prin Poșta Română nu trebuie să se aștepte la schimbări în luna septembrie. Distribuirea banilor se va face în intervalul 1-15 septembrie, conform programului obișnuit.

În cazul celor care au ales plata pe card, există posibilitatea ca pensia să intre în cont mai devreme decât de obicei, respectiv pe 11 septembrie. Chiar și așa, momentul în care banii devin disponibili diferă de la o bancă la alta.

De exemplu, clienții CEC Bank văd de regulă banii în cont în cursul dimineții, în timp ce la ING viramentele sunt făcute puțin mai târziu. La alte bănci, procesarea poate începe după-amiaza și se poate încheia spre seară.

Pensionarii români care locuiesc în afara țării vor primi pensiile între 19 și 22 septembrie. Pentru cei care folosesc alte bănci decât Citibank, transferul poate dura încă două sau trei zile.

O regulă rămâne valabilă și pentru noii pensionari: prima pensie este livrată prin Poșta Română, chiar dacă au solicitat plata pe card. Începând cu luna următoare, pensia va fi virată direct în contul bancar ales.