FOTO/VIDEO. Triunghiul amoros care ar fi dus la crima de acum 4 ani din Crețeni. El este criminalul arestat…

A90249C9-B547-47C8-AC39-8F00A4F9B063

Noi detalii ies la iveală în cazul crimei de la Crețeni, unde un bărbat a fost ucis, iar trupul i-a fost ascuns aproape patru ani într-o zonă împădurită. Potrivit informațiilor obținute pe surse, principalul suspect este Cioltin Mihai Andrei, iar victima este Vasile Marian Cică.

Sursele apropiate anchetei susțin că cei doi nu erau străini unul de celălalt. Din contră, erau prieteni de mulți ani, iar în spatele crimei s-ar fi aflat un triunghi amoros.

„Te-am scăpat de el”

Potrivit informațiilor obținute pe surse, Vasile Marian Cică trăia împreună cu femeia care este cercetată acum pentru favorizarea făptuitorului. În același timp, aceasta ar fi avut o relație ascunsă și cu Cioltin Mihai Andrei.

Femeia i-ar fi povestit în repetate rânduri amantului despre certurile pe care le avea cu concubinul și despre faptul că acesta ar fi agresat-o în mai multe rânduri.

În noaptea în care s-a produs crima, Cioltin Mihai Andrei s-ar fi dus la locuința lui Vasile Marian Cică și l-ar fi lovit în repetate rânduri cu un ciocan în zona capului, până când acesta a murit.

Imediat după, spun aceleași surse, bărbatul i-ar fi trimis amantei un mesaj prin care i-a spus că a „scăpat-o de el”.

Femeia ar fi mers apoi la locuință, iar cei doi ar fi învelit cadavrul într-o pătură, l-ar fi urcat într-o căruță și l-ar fi transportat într-o pădure din apropierea satului Streminoasa, unde l-au îngropat.

Patru ani până la descoperirea cadavrului

Ancheta a pornit de la verificările făcute într-un dosar privind dispariția unui bărbat de 35 de ani din Streminoasa. La 9 aprilie 2025, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul IPJ Vâlcea s-au sesizat din oficiu după ce au apărut indicii că acesta nu dispăruse de bunăvoie, ci fusese ucis.

În perioada 25-26 august 2026 au fost reluate căutările în zona Crețeni, la marginea unei suprafețe împădurite. La misiune au participat și conductorii câinilor de serviciu din cadrul IPJ Vâlcea.

Agent principal de poliție Băltean Vlad, împreună cu câinele de serviciu Easy, și agent șef principal de poliție Opriș Alexandru, împreună cu câinele de serviciu Tif, au făcut parte din echipele care au acționat în teren. Potrivit IPJ Vâlcea, pregătirea câinilor, experiența conductorilor și colaborarea dintre toate structurile implicate au contribuit la îndeplinirea misiunii.

Cercetările au dus la descoperirea trupului victimei și la administrarea probelor care au conturat modul în care s-ar fi produs crima.

Pe 26 august 2026, principalul suspect a fost reținut pentru 24 de ore și urmează să fie prezentat Tribunalului Vâlcea cu propunere de arestare preventivă. Femeia este cercetată pentru favorizarea făptuitorului.

Ancheta este continuată de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul IPJ Vâlcea, sub coordonarea procurorului de caz, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a fost comisă fapta.

Precizare: Suspectul beneficiază de prezumția de nevinovăție până la o hotărâre judecătorească definitivă.