Confruntări între două grupări pe străzile din Râmnicu Vâlcea. Cinci rețineri…
foto cu caracter ilustrativ
Un conflict pornit în fața unui magazin din zona Tic-Tac, în Râmnicu Vâlcea, s-a transformat într-un dosar penal în care cinci bărbați au fost reținuți. Potrivit anchetatorilor, scandalul nu s-a încheiat în noaptea în care a izbucnit, ci a continuat și în lunile următoare, cu noi confruntări între persoanele implicate.
Polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Râmnicu Vâlcea au reținut cinci bărbați, cu vârste între 29 și 40 de ani, toți din municipiu. Aceștia sunt cercetați pentru lovire sau alte violențe, tulburarea ordinii și liniștii publice și amenințare.
Din cercetările efectuate până acum reiese că, în dimineața zilei de 13 iunie 2026, în jurul orei 04:45, doi bărbați s-au luat la ceartă în fața unui magazin din zona Tic-Tac. Discuțiile au degenerat rapid, iar cei doi s-ar fi agresat reciproc.
Conflictul nu s-a oprit însă acolo. În aceeași zi, în jurul orei 13:30, unul dintre cei implicați ar fi revenit împreună cu alți trei bărbați, având asupra lor obiecte contondente. Ei l-ar fi urmărit pe celălalt bărbat, care avea asupra sa un cuțit, până în apropierea unei farmacii din municipiu. Acolo, acesta ar fi fost lovit la mâna dreaptă cu un obiect contondent.
Anchetatorii spun că tensiunile dintre cele două tabere au continuat, iar pe 21 august ar fi avut loc o nouă altercație, pe o altă stradă din Râmnicu Vâlcea, în continuarea conflictului început în iunie.
În urma probatoriului administrat, cei cinci bărbați au fost reținuți, la date diferite, pentru 24 de ore, iar doi dintre ei au fost ulterior plasați sub control judiciar.
„La momentul dispunerii măsurii reținerii, cei cinci bărbați au fost introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea. Cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii situații de fapt și dispunerea măsurilor legale. Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție” – informează IPJ Vâlcea.
Zona Tic-Tac a fost, în ultimii ani, una dintre cele mai sensibile din municipiu în timpul nopții, pe fondul numeroaselor scandaluri produse în apropierea magazinelor deschise non-stop. Recent, Primăria Râmnicu Vâlcea a decis ca aceste magazine să nu mai funcționeze pe timpul nopții, măsura fiind justificată tocmai prin incidentele repetate și sesizările legate de tulburarea ordinii publice.
