Radare fixe vor fi instalate și în Vâlcea, pe DN7 – Valea Oltului și Dealul Negru. Proiectul CNAIR intră într-o nouă etapă
Șoferii care circulă pe DN7, în zona Valea Oltului și Dealul Negru, vor fi printre cei monitorizați de viitorul sistem național de radare fixe pregătit de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Drumul național care traversează județul Vâlcea se află printre traseele incluse în proiectul prin care vor fi instalate 400 de camere video inteligente pentru supravegherea traficului.
Investiția a ajuns în etapa analizării ofertelor. Pentru contractul estimat la 82,05 milioane de lei, fără TVA, a fost depusă o singură ofertă, de asocierea formată din Altimate, Presence SE și ARH Informatikai, lider fiind compania Altimate. Durata estimată pentru implementarea proiectului este de 22 de luni.
Noile echipamente vor face parte din sistemul e-Sigur și vor putea măsura viteza de deplasare a autovehiculelor, identifica automat numerele de înmatriculare și verifica dacă vehiculele dețin rovinietă valabilă. Datele colectate vor fi procesate automat, inclusiv în cazul constatării unor încălcări ale legislației rutiere.
Pe viitor, sistemul ar putea primi funcții suplimentare, precum verificarea valabilității inspecției tehnice periodice și a poliței RCA, analiza fluxurilor de trafic sau transmiterea rapidă a alertelor către echipele de intervenție atunci când sunt detectate incidente.
Cele mai multe dintre cele 400 de camere vor fi amplasate pe drumuri naționale, în special în afara localităților. Vor exista și puncte de monitorizare pe autostrăzi, inclusiv pe sectoare ale A1, A2 și A3.
În ceea ce privește județul Vâlcea, DN7 se numără printre drumurile cu cele mai multe amplasamente planificate. Potrivit planurilor prezentate de CNAIR, pe acest traseu sunt prevăzute 17 puncte de monitorizare, dintre care 12 sunt concentrate pe aproximativ 100 de kilometri, între kilometrii 122 și 228, sector ce include Valea Oltului și zona Dealul Negru.
Printre drumurile naționale care vor concentra cele mai multe echipamente se mai află DN1, DN2, DN6, DN11, DN17 și DN67. Împreună, aceste șosele însumează 136 de puncte de supraveghere pe aproape 1.100 de kilometri de drum.
Autoritățile atrag atenția că aceste camere nu sunt încă radare fixe funcționale. În prezent, proiectul se află în faza de achiziție și implementare, iar sistemul nu aplică încă sancțiuni. De asemenea, camerele existente pe unele autostrăzi, montate în cadrul altor proiecte de infrastructură, nu fac parte din această investiție și nu trebuie confundate cu viitorul sistem e-Sigur.
Compania Altimate, liderul asocierii care a depus singura ofertă, face parte din grupul UTI și este controlată în proporție de peste 96% de TIU Holdings SRL. Pentru anul 2025, societatea a raportat o cifră de afaceri de 92,56 milioane de lei.
