FOTO/VIDEO. Pescuit ilegal pe râul Olt: bărbat de 79 de ani, surprins de jandarmi cu o plasă de 200 de metri
Un bărbat de 79 de ani este cercetat după ce a fost surprins pescuind ilegal pe râul Olt, în zona Centralei Hidroelectrice Ionești. Acțiunea a avut loc în noaptea de vineri spre sâmbătă, în cadrul unor controale desfășurate de jandarmii vâlceni împreună cu reprezentanți ai Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Vâlcea.
Potrivit autorităților, în jurul orei 03:00, echipele aflate în teren au observat un bărbat aflat într-o barcă gonflabilă, la aproximativ 500 de metri de barajul CHE Ionești. Acesta introducea în mod repetat plase de pescuit în apele râului Olt.
La solicitarea jandarmilor, bărbatul a scos din apă una dintre plasele folosite. Verificările au arătat că era o plasă de tip plurifilament, cu o lungime de aproximativ 200 de metri.
Bărbatul le-a spus oamenilor legii că nu deține autorizație sau licență pentru pescuit comercial.
Barca gonflabilă, plasa și celelalte bunuri găsite în timpul controlului au fost ridicate în vederea confiscării. Documentele întocmite de jandarmi, împreună cu bunurile ridicate, au fost predate Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea, care continuă cercetările și va dispune măsurile legale.
“Reamintim faptul că activitățile de pescuit trebuie desfășurate cu respectarea prevederilor legale, iar pescuitul comercial poate fi practicat numai în baza documentelor prevăzute de legislația în vigoare.
Pentru prevenirea faptelor de pescuit ilegal, recomandăm cetățenilor: să respecte prevederile legale privind pescuitul și perioadele în care acesta este permis; să utilizeze numai uneltele și echipamentele de pescuit permise de legislația în vigoare; să nu desfășoare activități de pescuit comercial fără autorizațiile și licențele necesare; să nu folosească plase sau alte unelte de pescuit interzise; să sesizeze autoritățile competente atunci când observă persoane care desfășoară activități de pescuit ilegal.
Jandarmeria Vâlcea va continua acțiunile desfășurate în cooperare cu celelalte instituții abilitate, în vederea prevenirii și combaterii faptelor de pescuit ilegal și protejării resurselor acvatice” – precizează Jandarmeria Vâlcea.
