Acuzată că a luat 175.000 de lei din gestiunea firmei. O femeie din Vâlcea a fost reținută
O femeie de 47 de ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea, a fost reținută de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, fiind acuzată că și-ar fi însușit, în mod repetat, bani din gestiunea societății comerciale la care lucra.
Potrivit anchetatorilor, faptele ar fi avut loc în perioada septembrie 2025 – iunie 2026. În acest interval, femeia, care ocupa funcția de gestionar, ar fi provocat un prejudiciu estimat la aproximativ 175.000 de lei.
Marți, 8 septembrie, polițiștii au descins la locuința acesteia, unde au pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară și un mandat de aducere. În urma verificărilor, oamenii legii au ridicat un telefon mobil și aproximativ 5.000 de euro. Suma de bani a fost pusă sub sechestru asigurător.
În urma administrării probelor, femeia a fost reținută pentru 24 de ore și dusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Vâlcea.
„În urma probatoriului administrat, față de femeia de 47 de ani a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, aceasta fiind introdusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea.
Cercetările sunt continuate de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, pentru stabilirea întregii activități infracționale și dispunerea măsurilor legale care se impun.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoana cercetată beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție. Activitățile au beneficiat de sprijinul polițiștilor Serviciului Criminalistic din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea” – au transmis reprezentanții IPJ Vâlcea.
